Ştiri

Centrul de dializă Fresenius NephroCare Oradea funcționează într-o clădire nouă!

Începând cu 15 aprilie 2019 centrul de dializa Fresenius NephroCare Oradea s-a relocat într-o cladire nouă din strada Fabricilor nr. 2E, într-un ambient plăcut și confortabil, care păstrează cele mai înalte standarde de calitate și igienă cu care pacienții noștri sunt obișnuiți.

Noul imobil modern este destinat exclusiv dializei și este prevăzut și cu spații pentru viitoarele cabinete medicale de specialitate, care vor răspunde nevoilor pacienților cu afecțiuni renale.

Capacitatea de tratament a noului centru de dializă este acum cu 30% mai mare. Pentru a proteja intimitatea pacienților și a crea un mediu cât mai plăcut de tratament, saloanele sunt prevazute cu 4 sau max. 8 aparate de dializă.

Centrul este dotat cu aparate de dializă din ultimele generații, de tipul 5008 S și soluții software integrate ce realizează o legătură perfecta între dializă și tehnologia informației. Rezultatul este o optimizare a modului de lucru, astfel încât timpul de lucru al asistentelor medicale  la calculator să fie scurt, iar acestea să aibă o disponibilitate crescută pentru îngrijirea efectivă a pacienților.

Deoarece calitatea apei utilizată la tratament este foarte importantă (este necesară apa ultrapură), stația de apă și sistemul de livrare centralizată a concentratului au fost înlocuite cu unele noi, asigurând astfel siguranța tratamentelor.

Echipa complexă alcătuită din medic nefrolog, asistent medical, nutriționist, psiholog și personal auxiliar asigură o abordare individualizată în funcție de nevoile de tratament ale fiecărui pacient în parte.