Pentru a îmbunătății experiența dumneavoastră ca utilizator al site-ului și pentru a vă furniza cele mai bune servicii Nephrocare utilizează pe website-ul său cookies. Prin continuarea activității pe acest site, ne dați consimțământul de a utiliza cookies. Pentru detalii accesați Politica de confidențialitate.

Nutriţia pentru pacienţii cu boală renală cronică (BCR)

Dacă sunteţi diagnosticat cu BCR, respectarea unei nutriţii bine echilibrate este foarte importantă şi poate chiar să ajute la încetinirea progresului bolii.

În timpul stadiilor incipiente ale BCR, o dietă sănătoasă include o gamă largă de cereale, în special integrale, fructe proaspete şi legume. Reţineţi, corpul dumneavoastră are nevoie de suficientă energie pentru a funcţiona corect.

Cea mai mare parte a energiei trebuie să provină din carbohidraţi şi grăsimi, însă asiguraţi-vă că scădeţi cantitatea de grăsimi saturate şi colesterol - alegeţi grăsimi şi uleiuri nesaturate (de ex. ulei de măsline şi peşte).

O schimbare esenţială a dietei poate fi limitarea aportului de proteine. Aceasta va ajuta la menţinerea funcţiei renale şi va reduce cantitatea de substanţe nedorite din sânge. Un conţinut extrem de mare de proteine se găseşte în carne, peşte, ouă şi lactate.

Atâta timp cât cantitatea de urină eliminată este normală, nu trebuie să vă reduceţi consumul de lichide. Totuşi, consumul de sodiu trebuie redus. Sarea “trage” apa, şi astfel corpul are nevoie de mai multe lichide. Sarea provine în special din sarea de masă şi alimentele semipreparate (de ex. mezeluri, carne la conservă, pizza congelată) însă se găseşte şi în pâine, brânză şi şuncă. Încercaţi să înlocuiţi sarea de masă cu plante aromatice şi condimente şi încercaţi să gătiţi pe cât posibil cu produse proaspete.

Pe măsură ce BCR evoluează s-ar putea să fie nevoie să vă adaptaţi suplimentar dieta: Stadiile terminale necesită o reducere mai strictă a consumului de proteine, de la un consum redus la un consum foarte redus de proteine. Eventual puteţi utiliza suplimente de aminoacizi, pentru că aportul de proteine nu este suficient de mare pentru a acoperi nevoile corpului. Nefrologul sau nutriţionistul dumneavoastră vă poate informa cu privire la nevoile dumneavoastră şi vă vor prescrie suplimentul adecvat.

De îndată ce observaţi o scădere a urinii eliminate sau umflarea gleznelor şi a picioarelor, e momentul să reduceţi consumul de lichide. Nefrologul sau nutriţionistul vă va ajuta să calculaţi cantitatea corectă de lichide pentru consumul zilnic. Reţineţi: Mâncărurile sărate produc sete!

Pentru că potasiul se poate acum acumula mai repede în corp, aportul trebuie redus. Aceasta pentru a preveni atingerea unor nivelurile crescute ce pot conduce la aritmii cardiace.

Un conţinut mare de potasiu au:

  • Fructele şi sucul de fructe (banane, fructe uscate, grapefruit, avocado)
  • Legume (spanac, cartofi, brocoli, roşii şi alte legume cu frunze verde închis)
  • Nuci/migdale
  • Produse din cereale integrale
  • Lapte şi produse lactate
  • Înlocuitorii de sare

Iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta să reduceţi consumul de potasiu:

  • Puteţi îndepărta o anumită parte din potasiul din cartofi şi alte legume prin cojire, tăindu-le şi înmuindu-le în apă câteva ore. Înlocuiţi apa înainte de a le găti!
  • Gătitul reduce conţinutul de potasiu al fructelor şi legumelor; utilizaţi cantităţi mai mari de apă
  • Utilizaţi fructe conservate (fără lichid) sau fructe şi legume congelate.

Dacă nivelurile dumneavoastră de fosfaţi sunt ridicate, ar trebui să reduceţi consumul de alimente bogate în fosfaţi.

Un conţinut mare de fosfaţi au:

  • Produsele lactate
  • Carnea
  • Peştele
  • Produsele din cereale integrale
  • Fasolea şi lintea
  • Nucile/migdalele
  • Ciocolata neagră/cacao
  • Băuturile carbogazoase (de ex. Cola) şi berea

Suplimentarea anumitor vitamine şi minerale poate fi utilă. Vă rugăm să consultaţi medicul sau nutriţionistul pentru a vă recomanda un produs adecvat. Anumite medicamente administrate fără reţetă ar putea fi dăunătoare pentru o persoană cu BCR.

Vă rugăm să reţineţi că este important să verificaţi regulat starea nutriţională, în special în stadiile terminale ale bolii renale cronice, când riscul de malnutriţie proteică/calorică şi exces de lichid creşte. Consultaţi nefrologul sau nutriţionistul dacă aveţi întrebări şi urmaţi-le sfaturile.